Fragmente din Manuscrisul Profesorului Ioan Vulcuţiu apărute la 1 Decembrie 2020 în publicația on-line Active News, Capitolele 4 - 8 cu titlul
Aciliu documente şi mărturii, Gabriela Medrea
Contribuția Comunei Aciliu la lupta pentru întregirea neamului și la Marea Adunare Națională din Alba-Iulia la 1 decembrie 1918
1. Introducere
2. Scurtă descriere a comunei Aciliu și a locuitorilor ei
3. Din trecutul comunei Aciliu
4. Zile grele de suferință și umilință
5. Lupta pentru credință și libertate
6. Contribuția de sânge la războiul întregirii
7. Înființarea gărzii naționale
8. Participarea la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia la 1 Decembrie 1918
9. Ospățul Unirii
10. Generalul H.M. Berthelot. Despărțirea dureroasă
11. Revenire glorioasă. Vizita la Săliște
12. Încheere
TABEL STATISTIC
I. Organizarea Gărzii Naționale
II. Dintre participanți la Alba-Iulia, morți și supraviețuitori
III. Voluntari în armata Română
IV. Voluntari în armata Italiană și Americană
Voluntari morți pe front, acasă și supraviețuitori
V. Luptători în armata Austro-Ungară
VI. Din armata Austro-Ungară morți pe front, acasă și supraviețuitori
Zile grele de umilință și suferință.
Nobilimea ungurească, de-a lungul secolelor, a folosit contra Românilor, cele mai crude măsuri, pentru desnaționalizarea și extirparea totală a Românilor.
În anul 1437, după înăbușirea revoluției de la Bobâlna, se decretează „Unio-trium-nationum” prin care Românii nu sunt recunoscuți ca națiune, ci sunt trecuți în rândul animalelor necuvântătoare, buni pentru lucru, bătăi și spânzurători.
Nesupunerea Românilor, de a trece la calvinism sau catolicism, era pedepsită cu bătăi, închisoare și moartea, în chinuri.
Lupta pentru credință și libertate.
Între apărătorii credinței strămoșești, a fost și Popa Ioan Avram (1), din Aciliu, care mai mulți ani, a cutreerat satele din Sudul Transilvaniei, de la Orăștie până la Făgăraș, ținând cuvântări, iar în 1758, a ținut la Săliște un mare Sinod, unde mulțimea adunată a fost îndemnată să-și păstreze legea strămoșească și să alunge, din mijlocul lor, pe falșii propovăduitori.
Popa Ioan, împreună cu călugărul Nicodim, din părțile Făgărașului, merg cu o deputăție, de țărani și preoți, la Curtea de la Viena, să ceară contenirea prigonirii Românilor ortodocși.
Au fost prinși și închiși, dar au evadat și scăpat, cu fuga, ducându-se la Țarevna Elisabeta a Rusiei, cerând să intervină pe lângă regina Maria Tereza, să înceteze prigonirea Românilor ortodocși și să li se dea episcop, de legea lor.
Curtea de la Viena a aprobat și numit un episcop orthodox pentru Români. Popa Ioan moare în Rusia. Revoluția țăranilor din 1784 e suprimată în sânge, prin tragerea pe roată a lui Horia și Cloșca. În 1848, pe Câmpia Libertății din Blaj, prin discursul lui Bărnuțiu, cei peste 40.000 Români, cer: libertate, egalitate și frățietate, pe care, mincinosul de Împărat, o promite, însă se unește cu Ungurii și înăbușe, în sânge, revoluția lui Iancu.
În 1894, cei 15 memorandiști sunt judecați de tribunalul din Cluj, la 25 ani de temniță grea, pentru că au cerut, pentru Români, drepturi egale cu celelalte națiuni.
Prigoana asupririlor a fost draconică la începutul secolului XIX-le și începutul primului război mondial, dar cu deosebire după intrarea României (1916) în război.
Călăul învățământului românesc, Apony, a stratificat școlile românești și învățătorii. La granița cu România a înființat zona culturală. Intelectualii Români, ridicați și trimiși în temnițele din Sopron. Soldații Români, trimiși pe front, în primele linii, pentru a fi decimați. Cei care au putut, au dezertat, înainte sau după ce au fost înrolați. Jandarmii, cei cu penele de cocoș, au împânzit satele și erau groaza oamenilor. Temnițele erau ticsite de Români nevinovați.
Cu toate măsurile drastice, folosite de Unguri, Românii nu s-au intimidat, ci din contră, s-au îndârjit și mai mult contra asupritorilor.
Între sătenii din Aciliu, sentimentul național a fost păstrat veacuri de-a rândul, dar cu deosebire în ultimele două decenii, înainte de unire, au fost pregătiți și însuflețiți, de către învățătorii și preoții locali, pentru întregirea neamului.
De asemenea, prin conferințele naționale, economice, ale Astrei din Sibiu.
Contribuția de Sânge la războiul întregirii.
Încă din primele zile ale izbucnirii primului război mondial, unii soldați au dezertat, iar alții, după ce au fost înrolați, au trecut munții, „în țară”, cu întreg echipamentul. Alții, care au fost trimiși pe frontul Italian, au dezertat la Italieni.
Aceasta au făcut-o nu pentru a scăpa de război, ci pentru că nu voiau să lupte pentru o cauză streină de sentimentele lor naționale. De aceea, ei s-au anunțat, ca voluntari, luptători în armata română, și-au luptat pe front, unii dintre ei, căzând pe front, îndeplinindu-și datoria.
Alăturat am întocmit tablouri nominale despre voluntarii luptători pe frontul român, italian și american și a celor, cari s-au jertfit, căzând eroic pe câmpul de luptă, precum și a celor cari au luptat în armata Austro-ungară.
Aceasta, pentru a rămâne drept document despre jertfele aduse, pe altarul întregirii neamului, de către Acileni.
Dintre cei 43 voluntari, luptători în armata română, 10 au căzut eroic, pe front, 23 au murit acasă răniți și 10 trăiesc.
Dintre cei 10 voluntari, luptători pe frontul italian, 1 a murit eroic pe front, 3 au murit acasă răniți sau bolnavi și 6 trăiesc.
Un acilean a luptat pe frontul american, trăiește și primește, de la statul S.U.A., drept pensie lunară, prin CEC, lei 1200.
In armata Austro-ungară au luptat 79, dintre care 25 au murit pe front, 36 morți acasă și 18 trăiesc.
Contribuția de sânge a acilenilor, 47 morți eroic și 62 morți acasă răniți sau bolnavi.
Înființarea Gărzii Naționale.
Mare și nemărginită a fost bucuria, pe întinderea întregului pământ românesc, când în luna octombrie 1918, după grele și neînchipuite suferințe, a întregului neam românesc, armatele Austro-Ungare și Germane, ce se credeau de neînvins, înfrânte fiind, au depus armele. În unele comune din plasa Săliște, s-au întâmplat, că unii soldați întorși acasă, s-au dedat la răzbunări pe autorități – notari, primari, care s-au refugiat la Sibiu, iar alții s-au dedat la devastarea unor gospodării.
La Aciliu a domnit liniște. Soldații veniți își povestesc întâmplările de pe front și felul cum s-au reîntors. Pentru a menține ordinea în comună, în înțelegere cu primarul, notarul și preotul, am convocat, în ziua de 1 noiembrie 1918, o mare adunare în sala mare a școlii, la care au participat soldații reîntorși.
Am ținut o cuvântare în care le-am arătat marele eveniment al zilei, adică înfrângerea armatelor dușmane și eliberarea neamului nostru, după peste 1000 de ani de subjugare. Pentru a menține ordinea și a ne apăra avutul de răufăcători, e necesar să ne organizăm și în locul jandarmilor Unguri, să înființăm garda națională românească.
S-a adus din biserică steagul național, treiculor, care a fost păstrat, alături de prapori, și s-a cântat de întreaga adunare „Pe-al nostru steag e scris unire”.
S-a procedat apoi la organizarea gărzii, în felul următor: Nicolae Hodoșiu primar, președinte. Membrii în comitet, Ioan Valentin învățător, Emilian Stoica preot, Liviu Roșca notar, Nicolae Gherman secretar, Ivan Ioan, Ioan Iridon L(u) Neti prim comandant, Ioan Mânzat L(u) Simion, ajutor comandant, Teșa Ioan L(u) Cristu cu haine și arme. Acesta e comitetul de conducere.
Cei 42 de foști soldați sunt repartizați în 5 plutoane, fiecare având un comandant.
Pentru paza din noaptea de 1 noiembrie a podurilor de cale ferată din apropierea gării Galeș, a fost fixat plutonul I, iar plutoanele II și III pentru paza comună. Paza a urmat prin rotație.
S-a depus de către comitet și gardiști următorul jurământ: „Jurământ cu credință, că vom lupta, pentru România până la ultima picătură de sânge. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.
După aceasta s-a cântat cu mare însuflețire, de către întreaga adunare „Deșteaptă-te Române, Pe-al nostru steag, Trei culori”.
În aceeași zi, am fost cu o căruță la Săliște și-am adus pentru gardiști 22 puști și 22 costume militare.
Atît în comună cât și la paza podurilor, în tot timpul, și-au îndeplinit serviciul, în ordine și disciplină.
Participarea la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918.
Înainte cu o săptămână am fost anunțați, de către comandantul gărzii naționale din Săliște, că garda națională din Aciliu, pentru ziua de 1 decembrie 1918, e încredințată cu paza Marii Adunări Naționale din Alba-Iulia.
Aceasta pentru ca dușmani ai neamului nostru, unguri sau nemți, în retragerea lor de pe frontul român, sau cei din interior, să nu caute să se răzbune, furioși fiind că au pierdut războiul și nu cumva să tulbure solemnitatea Marii Adunări.
Întrunirile de la școală au explicat sătenilor ca să ne gătim a participa la Alba-Iulia, în costum de mare sărbătoare, pentru că acolo vor veni români din toate ținuturile, cu zecile de mii, pentru a vota unirea, pentru totdeauna, a Transilvaniei cu „Patria mumă”.
În noaptea de 1 decembrie, întreaga comună e în fierbere. Unii dintre săteni, încă de la miezul nopții, au plecat, cu căruțele, la Alba-Iulia, cei mai mulți, des de dimineață, la orele 5, după ce ne-am strâns la capătul satului, am plecat cântând, cu drapelul în frunte, la tren. La orele 6, trenul se apropie. De pe trepții și ferestrele vagoanelor, flutură drapele și batiste, în urări de „Trăiască România Mare” „Trăiască Acilenii”.
Sunt orlățeni, sălișteni, gureni sau săceleni, cari de bucuria întâlnirii și călătoriei împreună, își salută prietenii acileni.
În acest vagon se află și învățatul protopop al Săliștei, Dr. Ioan Lupaș (2), care se întreținea în convorbire, cu acilenii.
Deodată îi întreabă: Unde și de ce mergeți? Cu toții strigă: Mergem la Bălgrad, alții, la Alba-Iulia. Dar unul dintre ei, Ioan Mânzat l(u). Măică, care a fost judecat la 18 ani temniță grea, pentru că a dezertat și (a fost) luat prizonier din armata română, spune: „Mergem cu toții, la Bălgrad, să auzim ce spun și ce hotărăsc Domnii noștri și de s-ar întâmpla, să zică vreunul altfel decât dorim noi, îl pușcăm pe loc”. Publicat în Luceafărul nr. 1/1919.
În cântece naționale și glume vesele, am ajuns la Alba-Iulia, unde suntem așteptați de cei plecați cu căruțele. Era lume multă pe peron și-n afară. După inscripția de pe tăbliță „Aciliu”, un domn căpitan de la Sibiu, vine la grupul nostru și după o scurtă convorbire, ia în primire gărzile, fixate cu paza adunării și se îndreptă spre dealul dinspre Vinț. Garda Acilenilor e între Sălișteni și Orlățeni.
Mă îndrept spre cetate, străbătând cu greu, printre grupurile de oameni, toți în haine de mare sărbătoare. Ajuns în cetate, dau de-o mare întinsă de țărani, în toate costumele românești, care de cari mai frumoase și variate. E o adevărată expoziție vie de costume. Se formează mai multe grupuri mari și ascultă cuvântările fruntașilor Români. Episcopul Dr. Miron Cristea, al Caransebeșului, Dr. Iuliu Hossu, al Gherlei, advocatul Aurel Vlad, de la Orăștie, profesorul Silviu Dragomir, dela Sibiu ș.a. explică mulțimii însemnătatea Marei Adunări Naționale, în care, după suferințe și umiliri milenare, aici pe această Golgotă, au fost trași pe roată Horea și Cloșca, și tot pe această câmpie, la 1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul a unit toate ținuturile românești, iar acum cei peste 100.000 de Români vor hotărî Unirea, pe vecie, a tuturor Românilor.
Aici mă întâlnesc cu asesorul Nicolae Ivan (3) care, întrebându-mă despre Acileni, îi răspnd că ei sunt repartizați cu paza Adunării. După o scurtă convorbire, îmi dă un bilet de intrare, spunându-mi că Marea Adunare se ține în sala cazinoului militar. În drum spre cazinou, abia pot străbate, ajungând cu multă greutate, în spatele sălii, unde eram îndesați ca sardelele.
Deodată, se face liniște complectă. Intră membrii Consiliului Național Român, în frunte cu octogenarul George Pop de Băsești, urmat de Ștefan C. Pop, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod ș.a.
La intrarea în tribună, ropote de aplauze, bătăi de palme, strigăte: „Trăiască România Mare, Trăiască Unirea tuturor Românilor, Trăiască Unirea necondiționată”. Se face liniște. Apoi din nou aceleași aplauze. Din nou se face liniște.
Bătrânul Pop de Băsești se ridică. Apoi cu glasul tremurând, plin de emoție, rostește: „Acum slobozește Doamne, pe robul tău în pace, că văzură ochii mei, mântuirea neamului românesc”. Din nou, aplauze și urări nesfârșite.
Vorbește, apoi, Ștefan C. Pop arătând jertfele aduse, veacuri întregi, de poporul român, pentru libertate.
Urmează Vasile Goldiș, care arată dreptul istoric al neamului nostru de stăpânire a pământului strămoșesc, ca drept moștenitori ai Daco-Romanilor. Acest drept a fost cerut încă la 1848: libertate-egalitate, frățietate, prin cuvântarea lui Simion Bărnuțiu, și de cei 40.000 Români, strămoși, pe Câmpia Libertății din Blaj.
În cuvântarea sa, Dl. Iuliu Maniu spune: Pământul Transilvaniei, Banatul, Crișana și Maramureș, a fost arat și muncit prin sudoarea plugarului român, de la originea sa milenară și până astăzi. Țăranul român a fost iobag fără nici un drept, batjocorit și umilit de străini, cari n-aveau nici un drept de stăpânire a acestui pământ.
Acum prin jertfele aduse pe câmpiile de lupte, de țăranul român, tot el își hotărăște singur viitorul, unindu-se cu frații lui, de același sânge, de peste Carpați.
Toate cuvântările celor trei mari oratori sunt adeseori întrerupte cu aplauze îndelungate.
Urmează citirea „Rezoluțiunii Unirii” de către Dl. Vasile Goldiș: Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați, prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia, în ziua de 18 noembrie (1 decembrie) 1918 decretează: Unirea acelor Români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii, cu România.
Adunarea proclamă în deosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.
Nu se poate imagina, nici descrie, entuziasmul și însuflețirea existentă. Un fir electric a cuprins întreaga sală și pe cei cari erau afară, în curte sau pe câmpie, pe cei peste 100.000 de Români, cari în unanimitate, în aplauze și însuflețire, au aprobat întreaga „REZOLUȚIE A UNIRII”, care în 12 puncte fixează: deplina libertate națională și confesională, regim democratic, libertate a cuvântului, a presei și reforma agrară, radicală.
Astfel s-a înfăptuit Unirea Tuturor Românilor, de la Nistru până la Tisa, la 1 decembrie 1918, în Alba-Iulia.
Aplauzele sunt nesfârșite: „Trăiască România Mare, Trăiască unirea vecinică”. Deodată, cu mare însuflețire, se intonează cântecele naționale „Deșteaptă-te Române”, „Pe-al nostru steag”, „Trei culori”. Mulțimea părăsește sala adunării, iar cântecele sunt urmate de zecile de mii de participanți la adunare, fiecare rămânând cu impresii neuitate.
După amiază, gardiștii care au fost repartizați cu paza adunării, au fost strânși pe câmpul lui Horia, unde li s-au ținut cuvântări, fiind lămuriți de scopul întrunirii de la Alba-Iulia, citindu-li-se și „Rezoluțiunea Unirii”.
În aplauzele unanime, de aprobare a Rezoluțiunii Unirii și în însuflețite cântece naționale, ne îndreptăm spre gară.
Unirea tuturor Românilor într-un singur stat național și independent s-a înfăptuit prin suprema jertfă de sânge a multor generații.
Sibiu, 6 iulie 1968
Profesor Ioan Vulcuțiu,
fost director de liceu și președinte al Despărțământului ASTRA - Târnăveni.
Manuscrisul profesorului a fost publicat în monografia „Aciliu. Documente și mărturii”, Gabriela Medrea, București, 2018.
1 - Ioan Avram, preot, născut în jurul anului 1720 la Aciliu, a studiat teologia la Moscova, iar din 1744 s-a aflat în fruntea răzvrătirilor pentru păstrarea credinței ortodoxe a românilor din Transilvania
2 - Ioan Lupaș (1860-1967) născut la Săliște, istoric și om politic, membru al Academiei Române din 1916. A participat la Marea Adunare de la Alba-Iulia ca membru în „Marele Sfat”. În perioada 1950-1955 a fost deținut politic la Sighet
3 - Nicolae Ivan (1855-1936) născut la Aciliu, primul episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, membru de onoare al Academiei Române